„Pentru copilul acesta mă rugam și Domnul a ascultat rugăciunea…” (1 Samuel 1:27)

     În a doua carte a Împăraților, capitolul 20 de la versetul 16 citim: „Atunci, Isaia a zis lui Ezechia: „Ascultă cuvântul Domnului: Iată că vor veni vremuri când vor duce în Babilon tot ce este în casa ta şi ce au strâns părinţii tăi până în ziua de azi; nu va rămâne nimic, zice Domnul. Şi vor lua din fiii tăi, care vor ieşi din tine, pe care-i vei naşte, şi-i vor face fameni slujitori în casa împăratului Babilonului.” Ezechia a răspuns lui Isaia: „Cuvântul Domnului pe care l-ai rostit este bun.” Şi a adăugat: „Căci va fi pace şi linişte în timpul vieţii mele!” Ezechia a aflat că lucrurile pe care le-a moștenit de la înaintașii săi se vor pierde și copiii săi vor fi duși în robie de dușmanii lor. Dar în loc să fie îngrijorat și să se roage ca Dumnezeu să intervină pentru copiii lui, el a spus ceva de genul: „Asta e, bine măcar că va fi pace şi linişte în timpul vieţii mele!” Cu alte cuvinte: „După mine, potopul!” Oare de ce a spus lucrul acesta? Era împietrit și indiferent? Era egoist, gândindu-se numai la el, și nu la binele copiilor săi? Era o persoană fatalistă, care se gândea: „Dumnezeu a vorbit prin proroc, iar eu n-am cum să schimba toate astea!”?! Dar tot în acest capitol, când Ezechia era bolnav pe moarte, iar prorocul Isaia i-a spus: „Rânduieşte ce ai de rânduit casei tale, căci vei muri, şi nu vei mai trăi”, Ezechia strigase către Dumnezeu să-i cruțe viața, și Dumnezeu i-a mai dat încă cincisprezece ani de trăit (vezi 2 Împărați 20:1-6)! Ce lecție putem învăța de aici? Se pare că Ezechia a fost mai preocupat de propriul său viitor decât de viitorul copiilor săi. Dar tu? Te rogi și mijlocești la Tatăl pentru copiii tăi?